31 august 2006

Cine-conduce-avionul?

Cei mai de vârsta mea îşi aduc aminte de înghesuiala şi ciorchinii de oameni care atârnau de mijloacele de transport în comun. Recunosc, am mers cu un vârf de picior pe scară, pe tampoane, ba într-o ocazie chiar sus pe scăriţa care ducea pe acoperişul trolebuzului.

Din vremurile alea datează bancul cu tramvaiul care nu pornea fiindcă manipulantul era pe scară. Par amintiri ale unor vremuri de mult apuse. Pâna afli că...

Şedeam liniştit la locul meu, mai către toaleta avionului, că aflasem eu dintr-un studiu că e cea mai rezistentă în caz de prăbuşire. Eram cam agitat, de când cu teroriştii ăştia. Pilotul a decolat frumos, părea un profesionist. Oricum, sunt doi în carlingă şi asta mă linişteşte. Ia uite-l că intră în toaletă. Da' cine pilotează? Copilotul? Păi ştie? Că dacă ştia, era pilot plin, nu co-pilot. Şi ia uite cum se balansează avionul! Şi cum vibrează...! Şi ăsta nu mai iese... Dacă lu' copilotu' i se face rău, ăăă? Şi ce bubuit s-aude? Parcă bate cineva la uşă. Păi cine să bată la uşă, că zburăm! Poate nişte îngeri...? (şocat) Păi ce, dejaaa....am murit? Aoleo ce griji îmi fac! Alo, domnu', e ocupat la toaletă. Păi dacă ştiţi, de ce insistaţi? Sunteţi... “soţia”, ca să zic aşa? Aaaaa, sunteţi copilotul..... COPILOTUL???

(aici am leşinat)

Cînd mi-am revenit, cel de-al treilea din carlingă îi striga copilotului care se împingea în uşă că pilotul spunea printr-un fel de intercomunicaţie din toaletă că să o spargă dracului odată că nu vrea să rateze aeroportul. CINE CONDUCE AVIONUL!?!?!? am vrut eu să strig, dar mi-a ieşit doar un “Hîîîî!” lung şi am leşinat iar.

Am deschis ochii şi am văzut cabina piloţilor, cam în beznă, dar prin parbriz vedeam stele. Am facut apelul: stewardesa, mă stropeşte cu apă, pilotul blocat în toaletă, copilotul se opinteşte în balamale... ajutat de cel de-al treilea om din carlingă? Cînd tocmai smulgeau uşa WC-ului din balamale, am reuşit să strig din toate puterile: CINE CONDUCE AVIONUUUL!!!

Au folosit un vocabular total nepotrivit!
________________________
Dedicată prietenului meu Bogdan care, de curînd, a renunţat la teama sa de a călători cu avionul

De-adevăratelea a fost AŞA


Comentarii: Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]





<< Pagina de pornire

This page is powered by Blogger. Isn't yours?

Abonați-vă la Postări [Atom]