24 august 2006

Te lasă cu gura căscată

Motto: "În acest caz particular, e foarte important de care parte a utilajului te afli"
(Tilică)

Astăzi vom vorbi despre (staţi aşa, nu săriţi) felaţie, dar nu despre forma în care “treaba fiecăruia ce face în timpul liber”, ci despre forma pe care o auzim, de exemplu, la întrecerile sportive, venind dinspre galerie. Apare ca o strigătură de genul “M_ie!” urmată de destinatar ( “lu'arbitru” sau ”lu' duşmanu”). Este atât de împământenită urarea încât sensul original, cel de activitate efectivă, pare să fie dat uitării. Altfel cum s-ar apuca mii de bărbaţi, la unison, să facă propuneri indecente unei persoane atât de lipsite de sex-appeal precum arbitrul de tuşă sau mijlocaşul echipei adverse? (*)

Cum ziceam, strigătura e atît de folosită încât toată lumea o consideră o convenţie, nimeni nu se aşteaptă să i se arunce din teren un bileţel cu numărul de telefon.

Dar să nu uit povestea!

Era odată un sportiv care ajunsese în coada plutonului. I s-au promis primă, butelie, garsonieră în Dudeşti... nimic!

Şi atunci... i s-a facut "urarea".

"Zicerea" la care ne referim, însă, este la capătul opus faţă de tot ceea ce v-am spus până acum. Nu e de la fotbal, e de la o cursă de motocros în care ajunsese pe ultimul loc. Nu e de la galerie, e dinspre propria echipă . Nu e oral (mă rog...), e în scris, că era semnalizat de pe margine. Şi nu e făcută cu scopul de a demoraliza duşmanul ci pentru a impulsiona prietenul. Practic neagă tot ceea ce aţi citit la început. Pentru că, deşi vine de pe margine, deşi conţine cuvântul care trebuie, nu e, neapărat, de rău. E mai degrabă... de bine.

De fapt, iată----> (daţi un click pe poză să vedeţi mai bine)

Mâine ma fac pilot! (Neîndemânatic) ______________________

(*) Stiu fetelor, nu săriţi, ştiu! Sunt o grămadă de fotbalişti pentru care... mă rog... chiar aţi... Dar aici vorbim despre o chestie spre, nu din-spre stimatul fotbalist.


Comentarii:
Ce su(g)bintelegem noi din aceasta...pilda?

1.ca traseistele, de fapt, incurajeaza soferii de TIR, cu deosebirea ca, nestiind sa scrie si descurcandu-se mult mai bine la comunicarea...orala, "oferta" nu e afisata, ci se negociaza la fereastra...

2. ca scopul (nobil) scuza intotdeauna mijloacele!(Machiavelli sa traiasca! Bine le mai zicea!)
 
Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]





<< Pagina de pornire

This page is powered by Blogger. Isn't yours?

Abonați-vă la Postări [Atom]