"GOANGA ZILEI"

Mai tineti minte cand v-ati intalnit prima oara cu cabinele alea de sticla pline de jucarele in care puteati plimba bratul unei macareale? Bagai o fisa si, daca erai dibaci, puteai pescui de acolo cine stie ce mutunache de plus.

Da' mereu se intampla ceva. Nu nimereai, nu se strangeau ghearele bine, alunecau, se clatinau, se agatau ... niciodata nu reuseai sa iei nimic.

Si era enervant, atat de enervant incat mai cereai o fisa, mai incercai... si tot asa. Era reactia psihologica normala, din manual, d'aia erau construite asa.

Robert Moore, n-avea studii de psihologie, nu stia ca la manual zice sa repeti operatia de un numar de ori pana nu mai ai fise. El.. era o fire inventiva pentru cati anisori avea. Se gasea la Mall cu bunica si alti pustani. Bunica, fire inventiva, le-a dat cate un dolar si le-a zis distrati-va! Atras atat de tare de papusica infatisandu-l pe SpongeBob SquarePants si frustrat ca, dupa un numar de incercari, tot nu a reusit sa o scoata din cabina de sticla, Robert n-a mai bagat inauntru fise.

Enigma pentru toata lumea cum a facut, s-a bagat inauntru PE SINE.

Iaca poze, dati click:

Stati ca mai e! Ce a urmat, pare romaneste. Cabina se putea descuia doar cu cheia. Dar Cheia, era la un fel de "Doamna Mimi". Doamna Mimi lipsea, dar, oricum, nu putea deschide decat in prezenta lu' Domnu' Popescu. Care era la o nunta. Asa ca au chemat pompierii. Care n-au fost lasati sa taie cabina, ca era pe bani, iar copilul nu era in pericol. Ba chiar se juca multumit cu toate jucariile inauntru. Pompierii au inceput s-o demonteze. Activitatea a mers pana au ajuns la balamale, care se puteau desuruba doar dinauntru. Unde era doar Robert. Care avea doar cativa ani. Care a primit o surubelnita si a fost invatat un joc nou: "Hai sa desurubam balamale!". Copilul, dupa ce s-a catarat pe o movila de papusele si a tras vartos de surubelnita, le-a desfacut.

Cand si-a dat seama ca, daca le desurubeaza, va fi scos de acolo si luat de langa jucarii,era prea tarziu. Abia atunci, dupa cateva ore de distractie, a inceput sa planga.

Baaai tata, si eu care cautam tampenii prin cele agentii de presa, in loc sa remarc ceea ce-mi flutura in fata ochilor.

Nu trebuie sa mergi departe, trebuie doar sa ai curiozitatea sa intri pe forumuri.

Muuulta lume necajita!

Ca e plin de ciumpalaci, m-am convins de mult. Dar ceea ce urmeaza, este incredibil: postul initial si reactia la el de pe un forum , m-au facut pe mine sa spun “Hai, ca prea e goanga!!!”

Daca sunteti sensibili, nu cititi. Eu am inca intepaturi la inima.

De ras!

________________

Click, pe rand, pe cele 7 titluri. Sunt 7 pagini consecutive ale forumului.

1-Fetelor, am o problema,

2-Prima reactie , 3-Pareri , 4-Sfaturi , 5-Analiza pe text , 6-Analiza pe text, continuare , 7-Concluzii

PS. Poza de sus NU e facatura

Nu-i aşa că pare incredibil?

Un copil, o... zgâtie, un drăcuşor cu ochii mari, o... fătucă, fără să umble mai mult dezbrăcată, fără să apară la emisiuni mondene ca fostă amantă de v.i.p., fără să umple revistele cu dimensiunile sânilor, fără să facă în direct comparaţii între virilitatea lui X versus dotarea lui Z, doar cântând, obţine recunoaşterea.

Succesul fetei lui Stratan, chiar aşa disputat cum este, nu e o noutate şi n-aş fi vorbit despre el dacă n-aş fi dat pe Evoca, în portofoliul userului littlebig, peste o parodie a celebrului "Ghiţă" realizată de DJ Ică şi MC Bubutză.

Ia ascultaţi aici: Şi acum să revenim:

Mie parodia mi se pare cel mai clar indicator că parodiatul a făcut ceva la superlativ. Este omagierea (sau miştocăreala) supremă.

Un amic din state căruia i-am trimis parodia n-a înţeles nimic. Am fost nevoit să-i spun povestea copilului de 3 ani, că a susţinut în concert 28 de piese, că are deja scos un album care, culmea, se şi vinde, că s-ar putea să intre în Guness Book, că...

Ştiţi care a fost reacţia lui? "Mă, lasă-mă cu goangele taleeee, că sunt sătul!"

Despre afişele cu WANTED am aflat în copilărie, urmărind westernurile hollywoodiene. Mereu mă intrebam cum reuşeau "răii" să-l recunoască pe "băiatu" numai după desenul acela neclar şi de o asemănare mai mult decît aproximativă. Da' mă rog, era în filme.
Pe urmă, am văzut prin ziare poze ale urmăriţilor de către miliţie (rar şi în poze neclare) sau poliţie (deja era altceva). Pe urmă ne-am şmecherit şi siturile de pe internet ale Interpolului sau FBI-ului ne arată chipuri la super rezoluţie, să le tot recunoşti dacă le vezi.
De curând însă, în Germania, s-a trecut la un nivel superior.
S-a dus neamţul la poliţie cu un set de poze:
-Uite-uite, herr polizist, am făcut poze, uite excroaca!
Herr unteroffizier ia pozele, se uită cu foarte mare atenţie la ele, studiind îndelung fiecare detaliu. Il cheamă şi pe colegul lui care se uită şi fluieră admirativ:
"La fix! Un lucru făcut profesionist."
"Danke!"
"Da' cum s-a-ntâmplat, herr doktor?"
"Păi, după operaţie, că nu durează mai mult de o oră, asta de zicea că o cheamă Tanja, a zis că iese un pic la aer şi... dusă a fost. La fel şi ailaltă, din poza asta. S-au înregistrat sub nume fals, am verificat"
"Bine că le-aţi fotografiat"
"D'apăi cum, că era munca mea!"
"Şi vreţi să le dăm în urmărire, nu?"
"Naturlich, herr offizier. E munculiţa mea şi nu mi s-a plătit"
"După pozele-astea, nu?"
"Naturlich, aşa cum vor face şi cei de la Bild care vor publica pozele"
"Astea?"
"Astea!"
Intr-adevăr Bild a publicat o fotografie alături de îndemnul ca cine le întălneşte si le recunoaşte să anunţe poliţia. Poliţie aflată pe urmele mai multor excroace care, după ce au beneficiat de serviciile domnului doctor, au fugit fără să plătească.
Noroc că apucase să le fotografieze...
Nu excroacele, bre, că aşa era simplu. Ce-l interesează pe el moacele pacientelor? El fotografiase rezultatele operaţiei, că lucrase ca un adevărat artist. Ia uite ce lucrătură minunată de mărire a sânilor a făcut. Ia uite ce zglobii apar în poză. Că d-aia zicea, la fel ca cei de la Bild care publicaseră poza sânilor pe cinci coloane:
Cine îi intâlneşte şi îi recunoaşte, este rugat să...

Bangkok. Preparativele pentru meciul oficial. In joc, titlul mondial versiunea WBA. Festivitatea cântăririi. Presă, lumini, aparate de fotografiat, camere ale redacţiilor sportive. Interes mare. Tocmai îşi pune în joc titlul Somsak Sithchatchawal(*) campionul ţării gazdă.
Chalangerul, Celestino Caballero din Panama, nici el vreun fugit de acasă. Zvonurile susţineau însă că, la cei 30 de ani ai săi, se luptase din răsputeri să slăbească pentru a ajunge sub cele 55,3 Kg. ale categoriei.
Cum ziceam, momentele cântăririi. Oricum, nu mai e ce-a fost. Pe vremuri Cassius Clay transformase festivitatea în spectacol mediatic cu rating maxim ("voi pluti ca un fluture şi voi înţepa ca o albină") cu declaraţii incendiare şi demonstraţii de virtuozitate oprind lovituri la milimetri de faţa adversarului. Acu', nu se prea întâmpla nimic, cu excepţia citirii cântarului. Mai era doar zvonul ăsta că panamezul ar fi supraponderal.

Vine tailandezul, se citeşte cântarul, zîmbete, bliţuri, aplauze, joc de picioare, cîteva croşee în aer.

Vine şi Caballero, se urcă, oficialul priveşte pe cântar şi, după liniştea care se lasă, toată lumea înţelege că se întâmplă ceva. Caballero se dă jos, face câteva lovituri de fiţe prin aer, îşi dă halatul jos şi se urcă iar pe cântar. Pauză. Se dă iar jos, zîmbeşte la camerele care au pornit toate, ia o poză marţială pentru fotografii, iese din papucii de firmă în care era încălţat, se suie iar pe cîntar. Pauză, coboară iar. Tăcerea e solidă ca o cărămidă venită în cădere liberă de la etajul nouă unde stă vecinul cu care te-ai certat pentru locul de parcare. Caballero scoate de pe el tricoul cu sigla sponsorului şi dă cu el de pământ. Nu contează că gestul îl va costa bani buni. Se suie iar pe cântar. Pauză. Se aude un distinct "Carramba!", un fel de sinonim pentru "Gâţii mă-sii de 10 grame !!!". Se dă iar jos. Panamezul se uită la camerele de luat vederi şi la aparatele de fotografiat. Reporteriţa de la "Deportivo" se uită la panamez. E bine făcut şi mai are pe el doar o pereche de chiloţei. El se gândeşte la imaginea lui apărută mâine în toate ziarele sportive şi la ştiri. (**). Ea se gândeşte la imaginea lui pur şi simplu. El gîndeşte "în definitiv, ce pulpa mea!", ea tot la aia se gândeşte...

Oare o va face?

Hotărât să învingă, El Caballero şi-a scos chiloţii şi s-a suit pe cîntar. Nimeni n-a scos un sunet(***) până cînd oficialul n-a citit entuziasmat: 55.300!
Urale, bliţuri, aplauze.
Ah! Şi nu, nu am imagini de la cântărire!
(incercaţi la Reuters)
_____________
(*)Să citiţi voi numele ăsta!
(**)Şi dacă n-ar fi fost aşa răcoare în sală... 'raţi ai dreaq cu climatizarea voastră cu tot!
(***)Mă rog, cineva a oftat

Credeţi-mă că am citit/văzut multe.
Am citit multe trăznăi poliţieneşti pe net, am văzut semafoare astupate cu panouri publicitare, am fost oprit de poliţişti care negăsind ce să-mi impute, au încercat să mă amendeze pentru nefolosirea centurii.Am văzut semne de limitare de viteză acoperite de crengile copacului de alături, netăiate tocmai pentru a putea pune radarul 100 de m mai jos, am văzut...
Ce mai, funcţionarul public român e în stare de orice, numai să-ţi ia un ban.
Ei, da, tată, da' a venit omu' primăriei din Salford, Manchester şi a luat tot caimacu'!

Acolo e ca la europeni: ca să nu zică nimeni că n-a înţeles, în afară de faptul că se pune semnul de staţionarea interzisă, i se şi... vopseşte (era să zic altceva) o dungă galbenă lângă bordură. Clar, nu te opreşti pe dunga galbenă. Dar...
La ei, ca şi la noi, e ţara plină de şmecheri. Intr-o zi, i-au asfaltat omului strada şi, până să vopsescă şi dunga, s-a făcut noapte. Vine omu seara acasă nu vede dunga şi zice:
-Nu e dunga, nu e interdicţia. Vă sparg la nas, ce-o să-mi faceţi? Şi a parcat la bordură.

Ha! A subestimat imagiaţia omului primăriei.

A doua zi pe la prânz, cînd să plece la treburi, a băgat de seamă că maşina sa se afla călare pe o mândreţe de dungă galbenă iar în parbriz îl aştepta o amendă. Şi-a scuipat în sân, şi-a făcut cruce cu limba în cerul gurii, şi-a jurat că asnoapte n-a băut şi n-a fumat nimic ilegal şi, mai ales, că n-a parcat pe nici o linie galbenă...
Nimic! Linia era tot acolo, la fel ca tichetul de amendă, cu care în Anglia nu te joci. Îl plăteşti dacă nu vrei belele. Cu cine să te cerţi, cine să te creada?
Chiar înainte să-şi facă programare la un doctor de „glumeţi”, a remarcat în ştergătorul de parbriz o altă foaie de hârtie care i-a redat speranţa în sănătatea lui mintală. Doi tipi din blocul de vizavi îi povesteau cum echipa municipalităţii a trasat dunga galbenă până la maşină cu utilajul de vopsit. Apoi un „pictoraş” a vopsit-o sub maşină, după care au continuat cu utilajul mai departe, în timp ce un „oficial” îi proptea satisfăcut în parbriz amenda.

Parcă v-aud: „ Dă-o-n Doamne Iartă-mă, că prea e gogonată!”
Aşa gândea şi împricinatul. Era un început, dar nu era de ajuns pentru un proces în Anglia.
Noroc însă cu tehnica modernă. Unul din martori înregistrase momentul pe camera telefonului. Dacă nu mă credeţi pe mine, poate îi credeţi pe cei de la The Sun