"GOANGA ZILEI"

Cei mai de vârsta mea îşi aduc aminte de înghesuiala şi ciorchinii de oameni care atârnau de mijloacele de transport în comun. Recunosc, am mers cu un vârf de picior pe scară, pe tampoane, ba într-o ocazie chiar sus pe scăriţa care ducea pe acoperişul trolebuzului.

Din vremurile alea datează bancul cu tramvaiul care nu pornea fiindcă manipulantul era pe scară. Par amintiri ale unor vremuri de mult apuse. Pâna afli că...

Şedeam liniştit la locul meu, mai către toaleta avionului, că aflasem eu dintr-un studiu că e cea mai rezistentă în caz de prăbuşire. Eram cam agitat, de când cu teroriştii ăştia. Pilotul a decolat frumos, părea un profesionist. Oricum, sunt doi în carlingă şi asta mă linişteşte. Ia uite-l că intră în toaletă. Da' cine pilotează? Copilotul? Păi ştie? Că dacă ştia, era pilot plin, nu co-pilot. Şi ia uite cum se balansează avionul! Şi cum vibrează...! Şi ăsta nu mai iese... Dacă lu' copilotu' i se face rău, ăăă? Şi ce bubuit s-aude? Parcă bate cineva la uşă. Păi cine să bată la uşă, că zburăm! Poate nişte îngeri...? (şocat) Păi ce, dejaaa....am murit? Aoleo ce griji îmi fac! Alo, domnu', e ocupat la toaletă. Păi dacă ştiţi, de ce insistaţi? Sunteţi... “soţia”, ca să zic aşa? Aaaaa, sunteţi copilotul..... COPILOTUL???

(aici am leşinat)

Cînd mi-am revenit, cel de-al treilea din carlingă îi striga copilotului care se împingea în uşă că pilotul spunea printr-un fel de intercomunicaţie din toaletă că să o spargă dracului odată că nu vrea să rateze aeroportul. CINE CONDUCE AVIONUL!?!?!? am vrut eu să strig, dar mi-a ieşit doar un “Hîîîî!” lung şi am leşinat iar.

Am deschis ochii şi am văzut cabina piloţilor, cam în beznă, dar prin parbriz vedeam stele. Am facut apelul: stewardesa, mă stropeşte cu apă, pilotul blocat în toaletă, copilotul se opinteşte în balamale... ajutat de cel de-al treilea om din carlingă? Cînd tocmai smulgeau uşa WC-ului din balamale, am reuşit să strig din toate puterile: CINE CONDUCE AVIONUUUL!!!

Au folosit un vocabular total nepotrivit!
________________________
Dedicată prietenului meu Bogdan care, de curînd, a renunţat la teama sa de a călători cu avionul

De-adevăratelea a fost AŞA

Urmărind Dosariada asta ai crede că numai pe Dâmboviţa se întâmplă să te ştii cu bube-n cap şi totuşi să te “mănânce-n (mă iertaţi) cur ca pe capre toamna” şi să ieşi în faţă ca păduchele pă frunte. Ei bine, nu, nu numai la români se-ntâmplă! La Romanica miza manifestării de tupeu este “Ză Ciolanul”, accesul în Capu’ Trebii unde te poţi linge pe degete de miere (cel puţin), dacă nu să furi stupul cu totul. Pe la alţii cum o fi? Ngo (e vietnemez) are 51 de ani. În România e o vârstă ideală să faci politică. Numai că Ngo (gata, e ultima oară că-i zic pe nume, îmi sare limba-n gât) nu era acum 20 de ani decât un bandit care dăduse multe spargeri. Prin ’84 l-au prins şi l-au băgat la mititica. În ’86 a evadat. Aşa a ajuns pe lista celor mai căutaţi criminali din ţara sa. Era deja în top, mânca-ţi-aş! Cum cea mai bună ascunzătoare e la vedere, Tipul a dat dovadă de geniu: sub nume fals... s-a înscris în poliţie (???). ...cînd vă zic că ăştia au tupeu...! Era atât de bun (he-he, oare de ce?) încât în 2003 a fost promovat Şef al poliţiei locale. În 2004 a fost ales în Consiliul Popular al Regiunii, cu mandat pînă în 2009. (Omul cu poza pe afişul cu “Most Wanted” din secţiile de poliţie pe care le păstorea? Începe să sune româneşte) Era din nou în top, dar în... celălalt. Pâna a picat pe mâna profesioniştilor... În iunie a intrat în... Partidul Comunist. Şi ăştia se pricep tată... uitaţi-vă în România! La comunişti, cine ştie?! O fi ieşit din rând, n-o fi fost disciplinat, o fi incercat sa se dea mare... In august era dat în fapt, exclus din partid, arestat şi băgat în închisoare. Cu şmecherii şi ciumecii de tot felul s-a descurcat douăzeci de ani. La ăştia a rezistat o luna. Cu unii, cu alţii, te mai scoţi cu dosarele. Cu comuniştii, indiferent de unde de pe planetă, nu te joci, tată! _____________ Articolul AICI

(continuare, vezi mai intâi prima parte) Are caşmirul proteine? Cu o urmă de logică şi cu dicţionarul în faţă, procedăm prin eliminare: Nu sunt proteine din muzica Led Zeppelin(**), nu sunt aduse din regiunea disputată de India şi Pakistan, a mai rămas doar lâna caprei asiatice din care se fac nişte pulovăre de lux, fine şi pufoase. Hai să zicem că aşa ar dori producătorii să arate părul după şamponare dar, pentru asta, chiar trebuie scoase proteinele din capră? Nu va supăraţi, mie cînd imi zice cineva de ceva ce iese din capră, mă gândesc la „măsline”.Păi, cu asta să-mi dau pe cap? Imaginea asta chiar atrage pe cineva? Se pare că da căci reclama rulează. Probabil sunt multe gâştele care zic „Vaaaai, a avut soră-mea un pulovăr de caşmir... o minune. Aşa pufoooos! Iau şi eu un şampon d-ăsta”. Dacă la cârciumă cer friptură de porc şi-mi aduce de vacă, fac scandal. Dar aici? Pot dovedi ceva? Că, parcă văd un reprezentant al nu-ştiu-cărui laborator care demonstrează că trei legături CH- din chimicalele pe care le toarnă ei să facă spumă sunt identice cu ale extractului de capră! Mâine va apărea proteina de pană de păun, să facă părul pufos şi colorat. Sau cu ADN de Kevlar, să fie rezistent. Iar mie mi-a venit deja o idee şi aştept pe cineva să mi-o cumpere. Este superlativul în ceea ce priveşte adaosul la şampoane, este economic, cu investiţie minimă şi, mai ales, nu minte pe nimeni: Cumpăraţi şamponul cu extract special de... APĂ. Hidratează părul! Parcă văd: Într-un luminiş din jungla africană, un tânăr blogger îşi postează prin bătăi ritmice de tam-tam ultimul entry despre ciudăţeniile lumii. „Unele triburi de la miazănoapte plătesc vraciului multe brăţări de cupru şi mărgele minunate de sticlă pentru a primi în schimb un ju-ju să le crească părul. Sunt atît de naivi încât au crezut vraciul care le-a spus că, deşi e făcut din bobiţe de capră, nu miroase. Ahngha-ha! Păi cum să miroasă dacă n-a pus? Albi înapoiaţi!" ___________ (**)Pentru cei mai tineri, doar sound-track al filmului „Godzilla”. Ceilalţi, nu cred că au fost curioşi să vadă ce e cu nota asta.

Dacă v-aş spune că în Africa unui trib i se vinde pe aur greu şi diamante cîte un metru de sfoară spunându-li-se că, legat în jurul gâtului, apără împotriva săgeţilor, aţi spune probabil „Triburi înapoiate!” Dacă v-aş spune că în cine ştie ce orăşel de hillbillies un comis-voiajor întreprinzător vinde zeci de sticluţe cu „Alifia minune a lu’ Miss Daisy – numa’ bună pentru dureri de dinţi, bătături şi hemoroizi”, aţi spune „Hm, preţul ignoranţei!” Dar dacă v-aş spune de comunitatea aia care dă bani la greu ca să hrănească un mort, (da-da, e mort-mort, nu e o gluma) ce-aţi zice? V-aţi prabuşi de râs? Don’t! Parcă văd că şi Dvs daţi bani grei pentru un produs care hrăneşte... firul de păr. Cel puţin aşa zice reclama la unele şampoane. Nu rădăcina, care e vie, nu-nu, ci partea aia de am învăţat noi la şcoală că e formată din celule moarte, atât de moarte că d-aia nu ne tăvălim pe jos de durere când mergem la frizer(*). Şi vine reclama în fiecare pauză(de... ceva) şi te abureşte pe faţă, te minte, te ia de fraier, îţi jigneşte inteligenţa şi vrea să te convingă să cumperi ceva cu care să-ţi hrăneşti mortul. Şi tuturor li se pare normal. Aş fi trecut peste asta daca jignirea nu se amplifica: hrăneşti-hrăneşti, dar cu ce? Că aici e şi mai tare. După ce că frecţionezi piciorul de lemn, după ce că iei pulsul la mumie şi lipeşti cu scoci spărtura din Titanic, vine acuma bomba: Dai în mort cu vitamine? – Banal. Hrăneşti... nehrănibilul cu sucuri naturale? – S-a mai văzut. Extract cu coenzima „dă-i-în-pana-mea-de-proşti-ca-pun-botul-la-orice”? – E plină piaţa. Ei bine, lume-lume, lăsaţi la o parte orice urmă de logică, bun-simţ, cultură şi civilizaţie şi căscaţi gura (şi punga) la un produs care, nici mai mult, nici mai puţin, „hrăneşte” nişte celule moarte cu... proteine, şi nu de oricare ci... (vrrrrrrum, sunet de tobe) ... de Caşmir!!!. Acum, repede, inainte să explodez, iau o pauză. Dar revin. Pâna atunci, comentaţi ceva? ___________ (*)Cum ar fi să te aşezi frumos pe scaun la bărbier şi să te întrebe: „Azi doriţi anestezie generală sau rahi-?"

Mai ge bana mea au ji ameriganii ăjdia gu noi gare avem veţele mai de la Arrabia?

Mama lor de zurzi, gă m-au văgut de rujine ji vaţă de mama ji vaţă de tot aerobortul.

Blegam gu mama gădre Euroba ji la gondrolul lu bagajele zigur gă ne-au alez be noi. Ji mie mi-era jenă de mama ză nu vadă ge am înăundru. Ji mi-au răzgolit valiza ji m-au indrebat: “Da' azda ge-i?” “Azda, am ziz eu, ezde gudie de lemn gu zgulbdură în gare ze dzine jirag de mărgele dzinem zogodeala la rugăgiune” “Aha, da' drăznaia azda ge mai e”, a zis vamejidza. Găzize jugăria mea be gare o îmbaghedazem be azguns de mama.Ge bana mea, milioane de amrigani au gîte un “Penis Enlargement Pump”. E drebd gă al meu era “Deluxe Edition”, vrumoz ji lugidor ga un brinz, da ge, drebuia ză mă îndrebe de vadză gu mama?

“Gare drăznaie?” am indrebad eu văgându-i gu oghiul. “Azda!”zige ea ji o zgoade din valiză ji mi-o vludură be zub naz.Mama, Allah z-o bineguvândeze, mai ză lejine de rujine. Eu m-am inrojit bână bezde ureghi.

“Laz-o joz, laz-o joz!” îi juier eu în ureghi. “E doar o bombă amărâdă!”

........

FOXNEWS, 16 august 2006: Mardin Amin de 29 de ani, de origine irakiană a fost arestat astăzi pe O'Hare International Airport şi riscă pîna la 3 ani închisoare conform deciziei unui judecător din Cook County...

Astăzi vom vorbi despre (staţi aşa, nu săriţi) felaţie, dar nu despre forma în care “treaba fiecăruia ce face în timpul liber”, ci despre forma pe care o auzim, de exemplu, la întrecerile sportive, venind dinspre galerie. Apare ca o strigătură de genul “M_ie!” urmată de destinatar ( “lu'arbitru” sau ”lu' duşmanu”). Este atât de împământenită urarea încât sensul original, cel de activitate efectivă, pare să fie dat uitării. Altfel cum s-ar apuca mii de bărbaţi, la unison, să facă propuneri indecente unei persoane atât de lipsite de sex-appeal precum arbitrul de tuşă sau mijlocaşul echipei adverse? (*)

Cum ziceam, strigătura e atît de folosită încât toată lumea o consideră o convenţie, nimeni nu se aşteaptă să i se arunce din teren un bileţel cu numărul de telefon.

Dar să nu uit povestea!

Era odată un sportiv care ajunsese în coada plutonului. I s-au promis primă, butelie, garsonieră în Dudeşti... nimic!

Şi atunci... i s-a facut "urarea".

"Zicerea" la care ne referim, însă, este la capătul opus faţă de tot ceea ce v-am spus până acum. Nu e de la fotbal, e de la o cursă de motocros în care ajunsese pe ultimul loc. Nu e de la galerie, e dinspre propria echipă . Nu e oral (mă rog...), e în scris, că era semnalizat de pe margine. Şi nu e făcută cu scopul de a demoraliza duşmanul ci pentru a impulsiona prietenul. Practic neagă tot ceea ce aţi citit la început. Pentru că, deşi vine de pe margine, deşi conţine cuvântul care trebuie, nu e, neapărat, de rău. E mai degrabă... de bine.

De fapt, iată----> (daţi un click pe poză să vedeţi mai bine)

Mâine ma fac pilot! (Neîndemânatic) ______________________

(*) Stiu fetelor, nu săriţi, ştiu! Sunt o grămadă de fotbalişti pentru care... mă rog... chiar aţi... Dar aici vorbim despre o chestie spre, nu din-spre stimatul fotbalist.

Ţin minte ca acum... aiurea! Mi s-a povestit mult mai târziu.

S-au chinuit mult să-l aibă (multe familii ştiu ce înseamnă asta). Ba, mai mult, căposul, în loc să se nască în octombrie, s-a încăpăţânat să vină mai devreme cu două luni. “'Să vadă defilarea,” avea să se dea el mare, peste ani. Dar, pâna una-alta, la momentul despre care vorbim, el dormea în incubator. Că acolo a stat o vreme, “slăbănogul”. Vorba celei care îl cântărise la naştere: “ Un chil-opt-sute..., lăsăm aşa?”

Da' să revenim.

Părinţii discutau despre ce nume să-i pună. Prin “interfon”. Adică mami la geamul maternităţii de la etaj, tati vis-a-vis pe trotuar.

“Ce nume zici să-i punem?”

Distanţă, zgomot de maşini pe stradă, tramvaie zdrăngănind. Şi peste toate, jos - ceilalţi taţi, sus -celelalte mămici, toţi strigându-şi bucuria. Sau năduful, ca tipul de-alături:

“Ce zici că avem? Fată? ... pe mă-ta, să nu te prind cu ea acasă!”

Da' iar divagăm.

Cert e că mami i-a transmis că vrea să-i pună numele odraslei... Augustin, de la luna în care s-a încăpăţănat să vină pe lume. Tati s-a strâmbat, dar cu proaspetele mămici nu te pui! A plecat sa-l declare, să-i facă Certificat de Naştere. Şi acolo o coadăăăă!

După cum “şapteluni” ăl' mic avea să se convingă peste ani, oroarea de cozi(*) îi era înscrisă şi lui în codul genetic, şi o moştenise de la Tati care, atunci, a mâncat cuie pănă i-a venit rîndul la ghişeu.Că deh, se năşteau mulţi pe-atunci. Mai c-o discuţie cu cei din jur, (Felicitări, Dvs ce aveţi? Un mort?! Ah, sunteţi la coada de-alături!), mai c-un fredonat de melodie, mai c-o reveneală de la berile de mai devreme... hop c-ajunge la ghişeu:

-Ce nume îi puneţi?
-....? (pauză) Ceva cu A... parcă
-Hai dom'le că n-am timp de glume!
-(de la coadă) Alo, domnu', n-aţi avut timp nouă luni?
-Păi... nevastă-mea parcă zicea...
-(coada) ...zi-ceaaa...
-Adrian! Scrie dom-le, Adrian!
.....
A ajuns iar la “interfon”:
-Gata, l-am declarat pe Adrian...!
-(apăsat) Pe... Augustin!
-Ce? Mai avem unul?
.....
Păna m-am făcut eu mai mărişor, se împăcaseră.
.....
Şi când te gândeşti că ar fi trebuit să mă cheme Augustin...
Aoleo! Să mă strige copii... Gusti?!

___________________________
(*) Şi ce Epocă de Aur pe la cozi avea să prindă...

Asta e o amintire pe care as pune-o in capsulaTimpului

1.1 Adevăr vă zic vouă şi speranţă vă aduc. Luaţi aminte la cuvintele mele şi bucuraţi-vă căci semn s-a arătat: SE POATE. Generaţii de visători uniţi de aceeaşi sublimă fantezie... fiţi fericiţi! Unul dintre semenii noştrii a reuşit întru râvna sa.

1.2 Dacă fantezia cu “Doamna Doctor si Pacientul” e relativ uşor de pus în scenă (un halat alb şi un stetoscop, merge şi de jucărie)...

1.3 Dacă cea cu “Şcolăriţa si Profesorul cel Rău” merge, dar trebuie căutate sarafan sau fustiţă, şosete albe trei sferturi şi, neapărat, codiţe...

1.4 ...ce ne facem noi, cei bântuiţi de fantezia cu “Gemenele”? Căci ani de zile am fost geloşi pentru “gemenele” lui Hugh Heffner (chiar erau gemene) care declarau în revista urechiată că n-au nici o problemă în a-l împărţi pe milionar. Ne bucuram pentru el că, iată, cineva a facut-o, dar eram geloşi pe Playboy Mansion şi pe milioanele lui ca singură modalitate de a-ţi realiza fantezia.

1.6 Ei bine, fraţi întru visare... e posibil şi pentru noi!

1.7 Flăcăul din imagine se cunoştea cu cele două surori tailandeze din copilărie. Când s-au făcut mai mărişori au urmat şi nişte întălniri nevinovate, când cu una când cu alta (aşa-i la vărsta aia), mai că-l plac ele, mai că el le place...

1.8 Vine o vreme în viaţa unui om când trebuie să facă ce trebuie. Da' nu putea, căci el le iubea pe amandouă, deopotrivă(*). Pe care din ele s-o ia de nevastă? Dar, cînd le-a marturisit dilema, în loc de două perechi de palme peste ochi a aflat cu stupoare că:

1.9 ... de multă vreme şi independent de el, gemenele, care sunt foarte apropiate, au jurat să nu se despartă niciodată. Ca urmare, au hotărât, cu ani în urmă, să se mărite cu acelaşi bărbat... CEEA CE S-A ŞI ÎNTÂMPLAT pe 23 martie! Amănunte AICI

Vă daţi seama, băieţi? Flăcăul asta are parte de fantezia cu gemenele cu acte în regulă? Visaţi, băieţi, visaţi! Şi nici măcar nu e milionar, se ocupă de comerţul cu vechituri

________________________

(*)Să vezi ce înjurături îmi iau acum de la gagici: “Cum adică le iubea la fel!?”

NOTĂ MISOGINĂ: Ia stai! Adică, trebuia să le şi ia de neveste? Păi asta mai e fantezie? Asta devine obligaţie cu program. Voi ce credeţi? A dat norocul peste el sau...? It's a dream came true sau moartea pasiunii? Voi ce credeţi?

Aştept comentarii

S-a sculat omu' duminică dă dimineaţă cu gând să să ducă la biserică. Fie-sa nu era. La 21 de ani ai ei ce s-o mai ţii din scurt. Da' şi ea, nu făcea toată ziua decât să se ia la trântă cu verişoar-sa aia mică şi cu frate-său. Ieri o călăriseră rău de tot. “O văzurăţi, mă?” “N-o văzurăm unchiule!” “Că n-ar veni şi ea la biserică...!” ... Fănel se grăbea cu maşina pe drumul de pe marginea canalului către secţia de poliţie unde trebuia să înceapă o nouă zi de lucru. Era vreo şapte fără un sfert şi privea plictisit malul. Brusc a frânat, a coborât şi a fugit spre apă. Când s-a apropiat a văzut o maşină prabuşită în canal, pe jumătate scufundată. De pe geamul maşinii iţindu-se cu greu să iasă deasupra ierbii înalte de pe mal, se vedea un chip obosit. Abia mai vorbea:

-Sunt blocată aici de câteva ore. Nu pot să ies, cred că am piciorul rupt. Am avut noroc că nu s-a scufundat maşina mai mult, că mă innecam! -Da' cum de-ai ieşit de pe drum? -Mergeam spre spital când am avut o contracţie aşa de puternica încât am pier... -Ai avut o... ce? O...CONTRACŢIE ?! -Păi da ... că mă duceam la spital, că vezi... -TU TREBUIA SĂ NAŞTI ??? Şi cum te simţi, ce e cu copilul?

Atunci abia a văzut, pe scaunul din dreapta, un... nounăscut. Cu placentă şi cu cordon ombilical netăiat cu tot. Scăpată dintr-un accident, cu piciorul rupt şi blocată într-o maşină care se scufunda într-un canal, fata născuse singură, în ultima oră, o fetiţă care nu mai avusese răbdare până la spital. Şi amândouă ar mai fi stat acolo dacă nu trecea poliţistul cu maşina. ...

(stai că mai e) Poliţistul l-a luat de la biserică şi l-a dus să-şi vadă fata. Nu înţelegea însă de ce-l felicita lumea pentru că “e dolofană şi voinică”(?) Şi-l băteau pe spate râzând. Unul îi tot întindea o poză polaroid cu un bebe înfăşat. Foarte greu a înţeles că fata lui, cea care se hârjonise ieri cu nepoţeii, fusese însărcinată(?), ascunsese asta tuturor(???), azi dimineaţă simţise sorocul, se suise în maşină, iar pe drum.... _________________ 1- Ia ziceţi: “Băăăăi, mai lasă goangele!”. Citiţi articolul aici dacă nu credeţi. 2-Acu nişte ani, intram lunea în redacţia din Blocul Turn al TVR-ului şi, întrebând de o colegă de birou, am aflat cu stupoare că născuse în weekend.(Uaaaau!!!!) Şoc! Nici măcar nu se ştia că e însărcinată, deşi lucram alături. Nu se vedea nimic. Copilul s-a născut sănătos şi ar trebui sa fie măricel.

Ţuţulina mea e blondă. Cu tot ceea ce implică asta. Se încadrează perfect la chestiile alea pe care le primiţi mereu pe internet unde vedeţi blonde care parchează de-a latul sau pleacă din benzinărie cu furtunul pompei cu tot. Dar, să revenim. Ţuţulina se grăbea pe autostradă în super maşina ei de fiţe. Cum ajunge blonda Ţuţulina în posesia unei maşini de fiţe, nu vreau să speculez. Dar, la cît costă, pot doar să-mi imaginez două lucruri: unu - cât de mult a trebuit să muncească pentru ea şi doi – în ce poziţie. Dar iar divagăm. Zic, îi trăgea tare pe autostradă, cînd, a intervenit ceva. La Ţuţulina, asta poate însemna multe: a văzut în retrovizoare că trebuia corectat machiajul, şi-a adus aminte ceva ce trebuia musai notat atunci în carneţelul cel nou din poşeţică, şi-a admirat pentru câteva zeci de secunde pantofiorii cei noi, mă rog, urgenţe de neevitat. Tot de neevitat a fost şi accidentul în care bijuteria pe patru roţi s-a făcut zdrenţe, după cum puteţi vedea alături. Dar Dumnezeu e mare şi iubeşte blondele: partea unde era Ţuţulina a scăpat intactă. Un bărbat în situaţia asta ar fi intrat în criză. Cum, mîndreţea lui de maşinuţă, care se spală numai manual pentru a nu se lua luciul (nu mai zic de zgârieturi) e făcută praf? Iar el abia s-a târât afară conştient că datorită unui noroc chior nu e acum cules de pe asfalt cu şpaclul? (La băieţei aşa e: întâi maşina şi pe urmă ipohondria). Deranj mare... La Ţuţulina însă, e altfel. Maşina? Să-mi ia alta! Ah, şi să-mi scot poşeta din maşină! Iete-tee ce se uită ăştia, parcă n-au mai văzut accident.. Atunci, ce se holbează? Iete-l şi p’ăla, s-a apucat să facă poze. N-a mai văzut maşină? Sigur a mai văzut. Atunci? Te pomeneşti că-mi face mie poze! Uaaaau! Bine că mi-am refăcut machiajul în maşină. Totuşi... (şi atunci s-au făcut pozele astea) ------> Uite d'aia sunt eu misogin! _____________________ Mulţumiri Adi Mic

S-a liniştit războiul din Liban, deci pot da Goanga asta. Am avut reţineri deoarece lucrez undeva în media şi, în timpul evacuării, am vorbit cu români de acolo. Au fost telefoane în care se auzeau explozii sau oamenii care spuneau ”Trebuie să închid. Intru înapoi în beci că iar ne bombardeaza”; beciul din care ieşeau câteva minute pentru a telefona apeluri disperate. Beciul în care stăteau de zile întregi. Sau erau îngroziţi că nu pot ajunge la Beirut să prindă convoiul pentru că se mitralia orice maşină. Povesteau cum Libanul devenise un iad din care nu ştiau cum să fugă. Noi organizam convoaie terestre, navale şi curse aeriene. Britanicii, la fel, după cum puteţi vedea în extrasul de presă alăturat, din “Telegraph”

Şi, în mijlocul acestei drame colective, în această nebunie generală desfăşurată într-un singur sens, adică toţi dorind să iasă de acolo, apăsaţi aici să vedeţi întreaga pagină de ziar. Citiţi partea incercuită şi apoi... comentaţi.

Se zice că nu e om să n-o fi “gâdilat-o”, ca să zic aşa, măcar o dată, manual sau pe baterii, de curiozitate sau de singurătate. Cu toate astea, istoria următoare e goangă grea

Am găsit la San Francisco, (unde altundeva?), un mare “Centre for Sex and Culture” care anual, începând cu 2001, strânge fonduri organizând un... Maraton al Onaniei.

(pauză de respiraţie)

Păi, altfel, cum să-i zic? Labotron? Frecăţei-viteză? Masturbatronix? Hai-să-facem-încercare-cine-o-zguduie-mai-tare?

(altă pauză)

Anul ăsta este a şasea ediţie la care vin oameni la un eveniment plătind bilete de intrare, sunt sponsorizări, se strâng bani buni (*), se dau premii. Se plătesc taxe de participare de către concurenţii care, în sălile puse la dispoziţie şi sub atenta supraveghere a juriului o cam iau şi anume direct... la labă (că aşa se numeşte)... ...încercând să doboare recordul anterior (ce faaaceee?), ...fără să încalce regulamentul afişat (!!!) A propos, orgasmele simulate (atenţie fetelor...) se sancţionează.(**)

Ajunşi în acest punct, hai să tragem tare pe americani, că numa' la ei se poate aşa ceva, dilimache din San Francisco cu creierii arşi de câte au fumat sau de câte linii au tras pe nas, locuitori din Lala-land, rămaşi într-o perpetuă stare de “flower power” de la sfârşitul anilor '60. Numa' la ei se poate aşa ceva! Ei bine, în ton cu subiectul, pot spune doar atât:

Eteee... pul(p)a! Nu-i aşa!

Nu-i aşa, pentru că săptămăna trecută (iaca aici dovada), după acelaşi tipic, a avut loc, cu scopul de a strânge fonduri pentru safe sex şi altele, manifestarea numită... Masturbate-a-thon, un fel de “M(ân)arathon” de specialitate... european. Pana mea, eveniment, organizare, sponsori, ... DREPTURI DE RETRANSMISIE LA TELEVIZIUNE!!!(citiţi aici)...

Ediţia s-a ţinut la... Londra. (Este că s-a apropiat de noi?)

Şi acu' să vă fac cunoştinţă cu Marcel Rimel (aici). Este... vicecampionul. A... “lăbărit-o” el (la propriu) vreo şase ore jumate (câââât?) după care... “situaţia s-a detensionat”(???).

De ce el şi nu campionul? Pentru că e... ceh şi uite cum s-apropie valul. Mâine-poimâine aud că ne demonstrăm apartenenţa la valorile europenis(m)ului, de toleranţă faţă de minorităţi (parcă eram majoritari?), organizînd “Mânaratonul de la Bucureşti”.

Iar un publicitar deştept va lansa sloganul “Onania, salvează România”.

Parcă vad!

(......)

Ştiam eu că sunt mulţi care o freacă pe bani buni, da' ăştia chiar o fac la propriu! ____________________

(*) Ei se laudă cu 25.000 USD (**) De ce “atenţie fetelor”? Da' ce, credeaţi că e concurs numai pentru băieţei?

NOTA: Dacă nici acum nu comentaţi....

Ce uşor ţi se poate schimba viaţa, radical! Azi era prima zi de serviciu, eram proaspăt venit din concediu. Lucram dupăamiaza. Am plecat mai devreme, să am timp să flecaresc cu colegii pâna începe treaba. Rezervorul maşinii, după 750 de Km de concediu, cam gol, da’ ar mai fi mers azi. Zic, ce mă costă, 5 minute în pompă? De când mi s-a întâmplat că, după ce am alimentat, am băgat de seama ca nu aveam cardul la mine să plătesc, mă verific mereu înainte. Îl scot şi mă uit la el: este! Alimentez, mă duc la casă şi dau cardul. Vânzătorul îl ia, îl trece prin aparat şi... piu! – Îl refuză! Vânzătorul se uită şi vede: A, zice, tocmai a expirat! Îmi pică cerul în cap. (Odată la doi ani trec prin calvarul ăsta, numeni nu te anunţă de la bancă, deşi îţi cer mereu numărul de telefon) N-am văzut. Cred şi eu, pe data de întâi eram deja plecat din ţară, abia am venit, asta e prima plată cu cardul luna asta (*). Zic: Ce-ţi las să mă duc cu maşina până acasă? Zice: Am o cutie intreagă de acte, buletine şi taloane lăsate gaj, nu merge! Îmi sun soţia, ea e la birou deja. Zice: tocmai am băut un pahar de vin cu fetele de bine m-am întors. Pănă termin programul îi trece efectul da’ aşa... ştiu eu? Hai că vin conducând încet şi cu atenţie. Şi vine. Plătesc, ne suim in maşini. Ce boieri! Raaar de tot să mergem alături, fiecare în maşina lui! Dau să ies din benzinărie, vizibilitate în stânga... mai salcâm! Ies încet, las să treacă o mulţime de maşini, incep să-mi pierd răbdarea. În spate, Dana, cu carnetul proaspăt luat, cu ochii pe mine. Eu văd un spaţiu între maşinile care trec şi ţâşnesc către linia de tramvai, aşteptând să mă pot incadra la stânga. Şi atunci mă păleşte gândul: Dacă tâşneşte şi Dana? În timp ce mă intorceam să mă uit am auzit frânele. Apoi l-am şi văzut venind, era un jeep cât toate zilele. Maşina soţiei mele era pusă de-a latul incercând să traverseze iar jeepul încerca să evite o ciocnire în plin cu ea intrând în coada mea. Oricum nu era loc să treacă. Eu eram aproape oprit şi cu schimbătorul într-o viteză despre care nu-mi mai aminteam atunci, pe loc, care era. Am apăsat acceleraţia. În nouă cazuri din zece, pornirea de pe loc într-o treaptă superioară de viteză opreşte motorul. De data asta, după ce a gemut şi a protestat, maşina mea s-a deplasat un metru, cât să treacă jeepul printre noi scrîşnind din frâne(**). Şoferul s-a dat jos şi a început să urle. Îl înţeleg. Pe urmă a plecat. Şi noi am făcut la fel. E aberant, nu mergem împreună cu două maşini, ea lucra de dimineaţă, eu aveam treabă dupăamiaza. Nici măcar nu era neapărată nevoie să bag motorină atunci. Dar a expirat cardul (cum face el o dată la doi ani!) şi iată-ne la un pas de o goangă pe care s-o scriu în foarte cunoştinţă de cauză: El şi ea, familie de şoferi, în două maşini diferite, ambele accidentate de acelaşi autoturism care circula regulamentar. Soţia consumase băuturi alcoolice. Cu cardul expirat şi nu vreau să mă gândesc că puteam fi amândoi la spital. Sau... în subsolul spitalului. ... Goange? ___________ (*) Bine că n-am rămas fără motorină pe drumul de intoarcere, să alimentez la Ciorogârla şi să n-am cu ce plăti... Când vine unu în benzinărie şi-ţi zice „dă-mi şi mie zece mii că... să vezi... cardul... şi eu eram în străinătate... şi el era expirat... şi eu am cheltuit tot că mă bazam pe card...” îl crezi? O să mă mai gândesc la asta. (**) Acu' înţeleg de ce mi-am luat maşină cu motor de 2500 cmc... D'asta!